NEC are un ecran imens de 98 de inci dedicat profesioniștilor

de: Alexandru Puiu
08 01. 2015

Deşi multe monitoare şi televizoare supradimensionate vă invită să faceţi anumite compromisuri, noul X981UHD este dintr-o ligă diferită.

De cele mai multe ori, când vorbim de ecrane a căror diagonală depăşeşte 2 metri sau 2,5 metri, nu ne aşteptăm ca tipul de panou folosit de acestea să fie foarte fidel din punct de vedere al acurateței culorilor afişate. Cei de la vor să desfiinţeze acest mit prin intermediul noul display NEC MultiSync X981UHD.

Are o diagonală de 98 de inci sau 2 metri şi 48 de centimetri. La o asemenea dimensiune, acesta nu este un monitor pe care să-l ţineţi pe un birou, deoarece, pe lângă faptul că s-ar putea să vă strice ochii, vă va obosi cu siguranţă gâtul de la atâtea mişcări în toate direcţiile. În schimb, vă va oferi posibilitatea să interacţionaţi cu aplicaţiile voastre favorite şi cu conţinut multimedia la un nivel nemaiîntâlnit. Are o rezoluţie nativă de 3.840 x 2.160 pixeli şi o rată de refresh de 60Hz. Astfel, nu veţi fi sub nici o formă limitaţi doar la redarea de filme. Panoul folosit este de tip S-IPS LCD, puterea luminoasă e de 500 candele pe metru pătrat, în timp ce gamutul de culoare este limitat la 10 biţi.

Conectarea la el se va realiza printr-un DisplayPort şi vă puteţi aştepta ca imaginea afişată să fie spectaculoasă atât prin acurateţea culorilor afişate, cât şi prin contrastul ridicat sau claritate. În plus, prin intermediul sistemului SpectraView Engine, utilizatori pot manipula cu o precizie foarte mare culorile, luminozitatea şi contrastul din anumite secţiuni ale ecranului pentru a deschide porţile către un nou tip de scenarii de utilizare. Nu va lipsi din ecuaţie un algoritm performant de upscalling, menit să mărească artificial, prin postprocesare, calitatea conţinutului video în momentul în care sursa de semnal nu este Ultra HD. Preţul de 40.000 de dolari, însoţit de o garanţie pe trei ani, s-ar putea să vă convingă să îl cumpărați, începând cu luna februarie a acestui an când va fi disponibil pentru achiziţie.